În Moldova, tipologia ideală de soție nu e tocmai definiția independenței. Femeia e supusă, limitată în acțiuni și, adesea, inferioară. Eu, de când eram mică, am fost foarte independentă. Nu am înțeles niciodată de ce există diferențe între ce trebuie să facă femeile și ce trebuie să facă bărbații, pentru că, în definitiv, suntem la fel.
De ce femeile trebuie doar să gătească, să facă curățenie și să crească copii? Ele pot face mult mai multe! În Moldova asta se prezintă ca un fel de ”protecție a femeii”. ”Tu stai acasă iar eu o să aduc bani.” Ei bine, eu n-am putut înțelege asta niciodată, eu n-am vrut niciodată protecție din partea cuiva. Eu am considerat că sunt suficient de capabilă încât să mă descurc singură. De aici vine, probabil, și faptul că eram micul băiețel al familiei. Tot ce zicea mama că e ”pentru băieți”, am făcut și eu doar ca să îi demonstrez că pot face exact aceleași lucruri ca și băieții.
Deci, încă de când eram mică, am înțeles că eu nu vreau să mă căsătoresc, dacă asta înseamnă să fii supusă. Nu, mulțumesc! Și pe parcurs ce creșteam, continuam să susțin asta. Treptat, oamenii din jurul meu au început să fie de aceeași părere. Deseori mă trezeam cu replici de genul ”A doua zi o să-ți fugă bărbatul de acasă”. Ei bine, au trecut mai mult de două zile și n-a fugit, cel puțin, nu încă.
Da, m-am căsătorit cu câteva zile înainte să împlinesc 20 ani. Nu, nu am făcut-o pentru că am rămas însărcinată sau nu știu ce alte constrângeri. Am făcut-o pentru îl iubesc pe omul ăsta mai mult de cât mi-aș fi putut imagina vreodată. M-am îndrăgostit de el anume pentru că e diferit. Nu are mentalitatea unui moldovean tipic. El crede în egalitatea între femeie și bărbat și, respectiv, în egalitatea drepturilor acestora. El mă respectă pe mine și integritatea mea personală și nu se teme că va deveni mai puțin bărbat dacă gătește sau face curățenie.

Atunci când am anunțat că ne căsătorim, fapt ce s-a întâmplat destul de repede, toată lumea din anturajul meu a rămas șocată. Nimeni nu se aștepta ca cea care se bătea cu pumnul în piept că nu se va căsători niciodată, o va face atât de devreme. Șocul a fost cu atât mai mare cu cât eu mai am doi frați mai mari, 26 și 30 ani, și nici unul dintre ei nu e căsătorit.
Vă puteți imagina că marea majoritate a oamenilor au crezut că am fost constrânsă de vreo sarcină, altfel de ce aș face pasul ăsta atât de repede și neașteptat. La cununia civilă, fiecare a doua persoană își cobora privirea spre abdomenul meu, noroc că abdomenul meu era plat și astfel nu le dădeam apă la moară cârcotașilor. Imediat după înscriere, am tot purtat top-uri scurte, ca oamenii ”îngrijorați” să se liniștească.




Nu mi-au plăcut niciodată tiparele și standardele societății, iar faptul că m-am căsătorit la 20 ani o demonstrează încă o dată. Și ce dacă lumii i se pare că sunt prea tânără? Eu sunt fericită! În fond, cine decide care e vârsta ”potrivită” pentru căsătorie? Nimeni! Pentru că nu există o vârstă ”potrvită” pentru nimic. Fiecare din noi e diferit, iar asta e cel mai frumos. Deci, încetați să vă lăsați constrânși de ceea ce zice gura lumii și trăiți fiecare moment exact când și cum simțiți! Și ține-ți minte: gura lumii n-o oprește nimeni!
Vă îmbrățișez cu drag! ♡
Mă regăsesc în totalitate… de la: “Nu, mulțumesc!”, “cu câteva zile înainte să împlinesc 20 de ani”; “toată lumea din anturajul meu a rămas șocată”; posibil “constrânsă de vreo sarcină” până la :”gura lumii n-o oprește nimeni! “.
Casă de piatră vouă! 🗺️🏞️🏘️
Succes, Marina, în tot ceea ce faci!
Mulțumim mult, Mariana! Mă bucur că există persoane care se regăsesc în articolele scrise de mine! Abia aștept să ne revedem!
Mult succes cu acest pas. Scrii foarte frumos, o să mai trec pe aici…
Scuze pentru răspunsul super întârziat, îți mulțumesc enorm pentru cuvinte!