Ideea referitor la mutarea în Amsterdam era deja în mintea lui Vlad atunci când ne-am cunoscut. După o discuție cu Dan și Oxana, prietenii care acum ne sunt vecini de cartier, Vlad a decis că, cel puțin teoretic, Amsterdam îi poate oferi tot ce are nevoie pentru următoarea perioadă.
Prima interacțiune a mea cu Amsterdam-ul a fost una faină. E destul de greu să treci cu vederea frumusețea acestui oraș. Trebuie să recunosc, însă, că nici unul dintre noi nu s-a așteptat că ne vom îndrăgosti atât de tare de Amsterdam.
Amsterdam-ul e un oraș super frumos sau, cum îmi place mie să spun, e perfect instagramabil!
La orice pas văd ceva ce mă tentează să scot telefonul să fac o postare pe instagram sau măcar un instastory. Oriunde întorci capul vezi ceva frumos: clădiri faine, canale super aranjate, case pe apă parcă rupte din poveste sau mori de vânt parcă pictate. Faptul că locuiesc într-un oraș atât de frumos mă face, involuntar, să fiu bine dispusă. N-ai cum să mergi pe lângă locuri superbe și să nu ți se ridice măcar un pic dispoziția. Am făcut o lista de recomandări cu locuri de vizitat și unde se mănâncă gustos în Amsterdam aici.
Pe lângă frumusețea orașului, care m-a făcut să mă îndrăgostesc iremediabil, mai sunt o groază de motive care v-ar putea convinge să ne deveniți vecini:
În Amsterdam te poți descura cunoscând exclusiv limba engleză, fără a fi necesar să înveți olandeza.
Ăsta a fost unul dintre criteriile foarte importante în luarea unei decizii. Noi am vrut neapărat să mergem într-un loc unde să ne putem desfășura activitatea în limba engleză. În Amsterdam toată lumea vorbește engleză, de la mic la mare. Există extrem de puține excepții. Cu cât te îndepărtezi, însă, de oraș, lucrurile se schimbă un pic, localnicii vorbesc mai puțin engleza.
Desigur că ne lovim de marea majoritate a contractelor și facturilor care sunt în olandeză, dar google translate ne-a devenit cel mai bun prieten. Sincer vorbind, un lucru care ne deranja la început, referitor la acest subiect, este faptul că nu înțelegem nici un panou publicitar din oraș. E un pic ciudat la început, dar acum nici nu mai atragem atenția.
30% ruling
Probabil nu vă sună cunoscut acest termen. Ăsta e un avantaj foarte mare oferit de statul olandez persoanelor care provin din alte țări și se angajează în Olanda. Acesta este oferit pe o perioadă de 5 ani. Mai exact, în această perioadă, 30% din salariul îți este scăzut din salariu și apoi oferit fără a fi supus impozitării. Respectiv, plătești taxe doar pentru 70% din salariul tău. Acest beneficiu explicându-se prin faptul că statul te ajută pentru a te adapta mai ușor în țară. Există și o sumă minimă din salariu care este impozitată oricum.
Pe lângă scutirea de această categorie de taxe, mai poți obține statutul de ”partial non-residency” fapt ce permite ca veniturile obținute din deținerea de acțiuni, economii, investiții sau proprietăți deținute peste hotare să nu se impoziteze. Iar ținând cont de faptul că taxele în Olanda sunt destul de mari, ăsta e un beneficiu foarte mare.
De asemenea, un alt avantaj este faptul că, atât angajatului căruia i se atribuie acest avantaj cât și toți membrii familiei lui, înregistrați la aceeași adresă ca și el, își pot schimba permisul de conducere străin în unul olandez, fără a fi necesar să susțină din nou examenul.
Pentru a beneficia de 30% ruling este nevoie să îndeplinești anumite criterii:
- Angajatorul trebuie să fie plătitor de taxe în Olanda.
- Să nu fi locuit în raza de 150km de la frontiera Olandei în ultimii 2 ani înainte de angajare.
- Salariul anual minim trebuie să fie de 37.000 euro.
- Să fii angajat în primele 3 luni de la venirea în Olanda.
- Să te încadrezi în categoria de specialiști înalt calificați.
Societatea este multiculturală.
Datorită faptului că locuitorii Amsterdamului provin din toate colțurile lumii, orașul este foarte deschis la imigranți. Nu ești privit ciudat și nu te simți incomod doar pentru că ești străin. Pentru că orașul este super internaționalizat, el este foarte primitor cu oamenii, indiferent de țara de proveniență. Amsterdam-ul se bucură de o comunitate internațională colosală. Avem vecini din multe țări diferite, cu diferinte nuanțe ale pielii, tradiții și obiceiuri. Din punctul meu de vedere, incluziunea asta generală e un lucru atât de frumos!
Orașul e foarte sigur.
Contrar aparențelor, în 2017, Amsterdam a fost plasat pe locul 6 în topul celor mai sigure orașe din lume.
Ești mereu înconjurat de natură, de verdeață.
Deși Amsterdam e o capitală europeană, deseori realizăm că depășește cu mult definiția de capitală. Simțim că trăim într-un sătuc plin de copaci, de verdeață și peisaje mirifice, dar totuși cu acces la absolut tot ce avem nevoie. Nu e asta perfect oare? Să fii super conectat la viața cotidiană și să nu trebuiască să locuiești înconjurat doar de blocuri din beton pentru asta?


Rata la creditul ipotecar foarte mică.
Da, noi aveam deja ideea de a cumpăra o casă în Olanda încă înainte de a ne muta. Prețul caselor în Amstredam este destul de mare și în continuă creștere, însă avantajul este că poți lua un credit ipotecar la o rată extrem de mică comparativ cu restul Europei. Procentul concret depinde de mai mulți factori, dar, ca și exemplu, noi plătim o rată de 1.84%.
Orașul e foarte turistic și îți permite să practici airbnb.
Amsterdam-ul îți permite să simți experiența de a fi gazdă airbnb mai intens decât multe alte locuri. Numărul anual de turiști depășește cu mult numărul de locuitori.
Orașul este foarte mic și foarte bine conectat.
Acest lucru este foarte important, pentru că nu pierzi ore în șir pe drum, în tentativa de a ajunge dintr-un punct în altul. În Amsterdam, cel mai des, te-ai urcat pe bicicletă și ajungi foarte repede oriunde ai nevoie. Iar în cazul în care nu ești adeptul bicicletei, trebuie să știi că rețeaua de transport în comun este foarte bine gândită. Poți ajunge în orice loc din oraș folosind metroul, tramvaiul, autobuzul sau trenul. Da, transportul în comun e destul de scump, dar și foarte practic.


Aeroport foarte mare, cu multe destinații, foarte aproape de oraș.
Este foarte avantajos faptul că avem lângă oraș un aeroport de unde putem pleca aproape oriunde în lume. Acest lucru face călătoritul foarte simplu.
Raport salariu-prețuri bun și stil de muncă relaxat.
Prețurile în Amsterdam sunt destul de mari, lucru normal ținând cont de faptul că e un oraș turistic. Cu toate asta, raportul rămâne a fi unul bun, pentru că salariile sunt destul de mari și ele.
Referitor la stilul de muncă, dacă domeniul în care lucrezi îți permite să îți desfășori activitatea la distanță, ai un avantaj foarte mare. Angajatorii au suficientă încredere în angajați, fapt pentru care îți permit să lucrezi, uneori, la distanță. Poți munci din vacanță, de acasă sau din orice alt loc dorești. Asta îți permite să fii mult mai flexibil.
Olanda – o țară potrivită pentru familie.
Statul olandez are mai multe politici care încurajează timpul petrecut de părinți cu copiii lor. Eu nu le știu pe toate, pentru că nu am avut nevoie de ele până acum, dar e fain să știi că statul se gândește la viața de familie.
Un lucru des întâlnit în familiile din olanda este ca fiecare părinte să își ia o zi liberă pe săptămână. De exemplu, mama nu lucrează luni, iar tatăl vineri. Astfel fiecare din ei petrece mai mult timp cu copilul, iar acesta merge la creșă doar 3 zile pe săptămână. De asemenea, statul obligă părinții, într-o anumită perioadă a anului, preț de două săptămâni, să meargă să facă drumeții, împreună cu copiii lor. Astfel, copiii și părinții petrec mai mult timp împreună.
Despre sistemul educațional bun și foarte accesibil pentru europeni cred că nu mai are rost să vorbim. E un lucru foarte bine cunoscut peste tot în lume.
Olanda – una dintre cele mai fericite țări din lume.
Conform ONU, Olanda se plasează pe locul 6 în topul celor mai fericite țări din lume în anul 2018. Topul a fost întocmit pe baza nivelului de mulţumire înregistrat de locuitorii din 156 de ţări cu privire la mai multe aspecte precum PIB-ul pe cap de locuitor, asistenţa socială, speranţa de viaţă, absenţa corupţiei, libertatea socială şi generozitatea.
Toate adunate, Olanda e o țară tare faină! Iar Amsterdam-ul, Amsterdam-ul e de poveste! Atașez mai jos câteva poze din Olanda, poze care o să vă explice, mai bine decât pot eu, de ce m-am îndrăgostit de țara asta.
Iar dacă vă gândiți deja la mutarea în Olanda, am scris un articol detaliat despre procesul de procurare a unei case aici care ar putea să vă fie util. 🙂
Vă îmbrățișez cu drag! ♡
