Salutare, dragi prieteni! O să încep prin a-mi cere scuze pentru faptul că postez atât de rar. În apărarea mea, am mai multe articole deja scrise, dar care au nevoie de un retuș înainte de a fi postate și am nevoie de părerea soțului, care e veșnic ocupat. 😀
În ultima perioadă nu am stat locului nici un moment. Că na’, la urma urmei, când o să fim activi dacă nu acum? Am dormit cam puțin, am călătorit mult și am mâncat și mai mult! 😀
Cei care mă urmăresc pe instagram știu probabil deja că recent am organizat un mini tur prin Europa. Am tot postat acolo stories pe tot parcursul călătoriei și m-am ales cu niște highlights de toată frumusețea, așa că, dacă nu ați avut timp să vedeți postările, încă o mai puteți face!
Toată povestea începe de la faptul că am decis să cumpărăm o mașină din Olanda pentru a o duce părinților, mașină de care ne vom bucura și noi când mergem acasă. Aici, în Amsterdam, bicicletele sunt tipul de transport cel mai des utilizat de noi și cel mai comod, deci, încă nu simțim nevoia să cumpărăm o mașină.
Am tot citit diferite informații despre mașini și ne hotărâsem asupra unui model, apoi, cum facem noi de obicei, ne-am răzgândit în ultimul moment. În fine, după mai multe căutări, am cumpărat o Toyota Auris Touring Sports Hybrid, cu o vechime de 3,5 ani.
Mașină hibrid cu cutie automată, ceva nou pentru noi. Mașina a fost cumpărată pentru export așa că avea numere temporare, iar pentru a reuși să ajungem cu ea în Moldova, am achitat avansul imediat ce am văzut-o, pe 28 martie, dar am luat mașina abia pe 15 aprilie. În ziua în care am luat mașina am ”tras o fugă” până în Germania pentru a ridica niște colete care nu puteau fi livrate în Olanda și pe care le-am comandat la un pick up point în Germania, că doar aveam mașină și ne permiteam. 😀 Astfel, călătoria asta de 400km a fost un fel de mini testare a mașinii înainte de marea călătorie.
Și uite-așa, cu o mașină absolut nouă pentru noi, neavând timp să o testăm foarte mult, am pornit, pe data de 18 aprilie, la ora 3 dimineața, într-o călătorie care promitea să fie foarte frumoasă. Am decis că dacă tot efectuăm livrarea mașinii până în Moldova, să nu mergem direct ci să facem din călătoria asta un soi de vacanță.
Inițial aveam în minte o groază de locuri pe care am vrea să le vizităm, dar am realizat, destul de repede, că este imposibil să le includem pe toate în o singură călătorie. Am tot exclus câte o destinație de pe listă până am ajuns la următorul traseu:
- 18 aprilie 2019 – Amsterdam, Olanda – lacul Eibsee, Germania – Mötz, Austria (865km)
- 19 aprilie 2019 – Mötz, Austria – Innsbruck, Austria – Verona, Italia (325km)
- 20 – 22 aprilie 2019 – am vizitat Verona, Sirmione, muntele Baldo, etc. (405km)
- 23 aprilie 2019 – Verona, Italia – Siófok, Ungaria (717km)
- 24 – 25 aprilie 2019 – Siófok, Ungaria – Cluj – Napoca, România – Nisporeni, Republica Moldova (1464km)
(distanțele sunt, conform hărții, cele pe care le-am parcurs într-un final, cu tot cu abaterile de la traseu)
La organizarea unei călătorii de genul acesta ești super tentat să alegi câte o destinație nouă în fiecare zi, dar, din experiență proprie, faptul că am ales să stăm mai multe zile într-un singur loc, în cazul nostru Italia, a fost o decizie foarte inteligentă. Călătoriile pe distanțe lungi cu mașina sunt obositoare chiar dacă faci opriri și dacă alegi prea multe destinații vei ajunge să petreci mai mult timp pe drum decât vizitând propriu-zis ceva și obosit de nu vei putea să te bucuri de locurile frumoase. Inițial ne gândeam că nu vom avea ce face 3 zile în Verona, că ne vom plictisi, dar, într-un final, nu ne dădeam plecați. 😀 Deci, dragi prieteni, chiar dacă tentația e mare, eu vă sfătuiesc să gândiți traseul în așa fel încât să nu aveți nevoie de o vacanță după vacanță și lăsați ceva timp de rezervă, pe drum pot interveni multe lucruri neprevăzute (trafic, accidente, condiții meteorologice, ieșiri de pe autostradă ratate, etc). 😀 Noi am folosit waze pe tot parcursul călătoriei și, din fericire, nu am greșit nici un drum!
Destinațiile le-am ales în așa fel încât distanțele dintre ele să nu fie foarte mari și să ne supraobosească. Inițial voiam ca prima oprire să fie un lac cu apă cristalină din vârful unui munte, doar că stratul de zăpadă măsura 90cm așa că am decis să modificăm traseul. 😀 Astfel, prima oprire a fost la lacul Eibsee, un loc superb, la baza munților, foarte aproape de Zugspitze, cel mai înalt punct din Germania. Peisajul e de vis și poți face o plimbare de câteva ore în jurul lacului. Noi nu am apucat să facem înconjurul lacului pentru că trebuia să ajungem la cazare, dar chiar și așa a fost extrem de frumos!
Prima cazare a fost un studio într-o casă stil pensiune în Mötz, Austria pe care l-am închiriat pe airbnb. Studio-ul a fost super drăguț, într-un decor de poveste, la poalele munților.
Ca să ajungem în localitatea unde închiriasem studio-ul am urcat semnificativ în munți și la un moment am văzut jos, în depărtare, sătucul. Abia în momentul ăla am realizat la ce altitudine urcasem. După ce am ajuns la cazare am decis să mergem undeva să mâncăm și cum era deja noapte, nu am avut foarte multe opțiuni. Am decis să mergem, la recomandarea gazdei noastre, la Sports Cafe, o cafenea la vreo 10 minute de mers pe jos. Ideea “minunată” de a merge pe jos a fost a mea, mă gândeam că ar fi frumoasă o plimbare înainte de culcare, mai vedem și noi sătucul. Ei bine, am regretat din tot sufletul decizia. 😀 Pe drum nu era absolut nici un om, nici unul! Drumul în sine a fost destul de sinistru pentru că mergeam foarte aproape de un râu cu un flux foarte puternic care nu părea deloc prietenos. Când am ajuns la cafenea am crezut că e închis, chiar dacă pe internet scria că ar trebui să fie deschis. Nu se vedea nici un gram de lumină iar cafeneaua în sine părea că e la cineva acasă, în curte. După ce ne-am apropiat mai tare, am văzut un grup de vreo 4 tineri la o masă afară. Proprietarul/bucătarul/barman-ul cafenelei nu vorbea deloc engleză iar noi nu strălucim la germană, dar ne-am descurcat. Am comandat și noi ce înțelegeam pentru că meniul era scris cu creta și google translate nu ne putea ajuta. 😀
Pe data de 19, după ce ne-am trezit într-un peisaj mirific, am luat micul dejun și am pornit din nou la drum. Pe drum spre Italia am decis să trecem și prin Innsbruck, un oraș frumos din Austria foarte cunoscut pasionaților de ski. Am decis să admirăm orașul doar din mașină pentru că ne aștepta un drum lung în față și abia așteptam să ajungem la mâncarea super gustoasă din Italia. 😀
Autostrăzile în Italia sunt destul de scumpe și cum noi nu ne grăbeam și voiam mai degrabă să admirăm împrejurimile decât niște pereți de beton/sticlă, am decis să mergem prin sătucuri și orășele. Nu știu cum am făcut, dar toată lumea s-a mirat că am ajuns atât de repede în Verona, pe drumuri naționale. Parcă nu am depășit limita de viteză, dar nu se știe niciodată. Noi suntem optimiști și sperăm să nu primim nici o amendă. 😀
Am ajuns în Verona după-amiază, defapt am ajuns în Sommacampagna, un sătuc de lângă Verona unde locuiește mătușa mea. Am petrecut câteva ore cu ea, am luat cina, apoi am mers acasă la un verișor de-al meu, în Verona. El, împreună cu soția și cele două fetițe minunate ne-au găzduit timp de 4 nopți și, împreună cu mătușa mea, ne-au arătat cele mai frumoase locuri din împrejurimi.
Cei mai cool 😎 
Mă topește imaginea asta! 😍
În prima zi am vizitat: Arena di Verona, Casa Julietei, Castelvecchio, Centrul Istoric și Lacul de Garda – Sirmione.
Cred că se subînțelege că am mâncat super gustos pe tot parcursul șederii noastre în Italia. Cel puțin pentru mine, Italia e sinonim cu mâncare gustoasă, acolo chiar și mâncarea din supermarket e exagerat de gustoasă.
Pe data de 21 era sărbătorit Paștele Catolic. Noi am mers la “Santuario Basilica Madonna della Corona”, o biserică construită în vârf de munte. Peisajul de acolo e super frumos și este și o modalitate bună de a face niște hiking. Pentru a ajunge la biserică poți alege să urci multe scări construite chiar de la baza muntelui sau să mergi cu mașina la o parcare din vârful muntelui și de acolo să cobori pe jos sau cu autobuzul. Noi am ales varianta de mijloc, respectiv am mers cu mașina în vârf și de acolo pe jos. 🙂 Felul în care a fost construită biserica e foarte impresionant, unul dintre pereții acesteia fiind efectiv muntele.
Dacă ziua am mers la biserică, spre seară am decis să mergem la Castel San Pietro de unde poți admira Verona de sus. E superb să mergi acolo la apusul soarelui. Este, cu siguranță, un loc pe care nu trebuie să îl ratați dacă mergeți în Verona.
Pe data de 22, în cea de-a treia zi de vizitat Italia, ne-am înarmat cu haine mai groase și cu ochelari de soare și am mers la Monte Baldo, un punct înalt din munții Alpi. Am urcat în vârful muntelui cu telecabina și nu doar cu una ci cu două pentru că undeva pe la mijlocul muntelui cobori din prima telecabină și urci în a doua care se și rotește ca să poți admira peisajul mai bine.
Iar peisajul, peisajul este mai mult decât superb! Poți admira munții de jur împrejur și Lacul de Garda care este imens! Am mers împreună cu Vlad dintr-o parte în alta a muntelui, numai pe drumul principal nu. Ne-am bucurat ca niște copii de aerul curat, de peisajele extraordinare și de zăpadă! Am stat acolo câteva ore, am făcut poze, ne-am jucat cu câinele proprietarilor restaurantului din vârful muntelui, am privit grupurile de parapantiști care își luau zborul rând pe rând și am luat cina la restaurantul super drăguț din vârf de munte. Sincer vorbind, nu știu când au trecut orele, dar, dacă ar fi fost după noi, am mai fi stat acolo măcar încă pe-atât. Atât de frumos a fost!
Monte Baldo este o destinație potrivită și celor pasionați de călătorii mai active pentru că pe lângă opțiunea de a lua telecabina pentru a ajunge în vârf există și opțiunea de a urca scări până în vârf sau de a urca cu bicileta.
Ultima zi în Italia a fost ploioasă și tristă. Deși ne propusesem inițial să plecăm foarte devreme, am schimbat planul pentru că nu prea ne doream să plecăm. Experiența din Italia ne-a depășit semnificativ așteptările. Noi credeam că nimeni nu va avea timp să meargă cu noi să ne arate împrejurimile și nici nu aveam pretenția să o facă, dar a fost total invers. Atât mătușa mea cât și toată familia verișorului meu ne-au dus peste tot și datorită lor am avut parte de o vacanță pe cinste. În toată perioada în care am stat acolo ne-am obișnuit să ajungem acasă seara și fetițele verișorului meu să ne aștepte, refuzând să meargă la culcare până ajungem noi.
Înainte de plecare, după ce am încărcat mașina de nu mai era loc de nimic, am avut un moment de tăcere în care nici noi nu știam ce să zicem, nici verișorul meu, eram triști că plecăm și atât de recunoscători pentru fiecare zi în parte petrecută cu ei!
Și uite-așa, după o oprire la un supermarket pentru aprovizionarea cu prosciutto, am pornit mai departe în călătoria noastră.
Pe drum spre Ungaria am optat pentru autostradă pentru că oricum ploaia nu ne permitea să vedem mare lucru, respectiv nici poze nu am prea făcut.
Cazarea din Ungaria, sau mai exact din Siófok a fost, deasemenea, rezervată prin airbnb. Era vorba de un apartament extrem de frumos, aproape de un lac foarte mare, cu două dormitoare (nu am observat când am făcut rezervarea 😀 ) și cu o terasă frumoasă. Din păcate, noi nu ne-am bucurat foarte mult de apartament pentru că am ajuns noaptea și am plecat dimineața devreme.
Încă de pe drum spre Siófok am început să căutăm un restaurant unde să mâncăm. Am găsit ceva frumos, pe malul lacului. Am făcut exact aceeași greșeală ca și în Austria, am vrut eu să mergem pe jos să ne plimbăm. Aceeași poveste: absolut nici un om pe drum și pe lângă asta mai erau și o groază de stațiuni și restaurante închise de mult timp, cu ușile blocate cu scânduri. Ce să mai, o frumusețe! 😀 Vlad începuse deja cu scenarii de genul: “Sigur orașul ăsta e vreun fel de Cernobâl și toată lumea a plecat, dar noi n-am știut și am ales să stăm aici”. Restaurantul frumos de pe malul lacului era închis și a trebuit să facem cale întoarsă. Noroc că gazda noastră ne-a recomandat alt restaurant, Mala Garden, la care am mers, cu mașina de data asta. 😀
Am ajuns noi acolo chinuiți, obosiți, după multe ore pe drum. Restaurantul aparținea unui hotel și era tare sofisticat. Noi nu ne potriveam deloc cu decorul. La cât de foame ne era, nu ne-a păsat de asta deloc, nici de faptul că oamenii se uitau cam dubios la noi. Povestea a avut final fericit pentru că am mâncat câte o supă sățioasă, câte un platou super gustos și am băut și un vin nemaipomenit de bun! Ce ne-a uimit a fost că, după ce ne-am dezmeticit în miile indicate în meniu și am convertit în euro, am realizat că prețurile nu sunt deloc mari raportat la cât de fancy era restaurantul.
După o masă copioasă am mers înapoi la cazare pentru că aveam mare nevoie de odihnă. Am decis să pornim devreme pentru a încerca să scăpăm puțin de traficul din oraș. Gazda noastră ne spusese inițial să îl sunăm înainte de a pleca pentru a veni să ia cheia. Noi i-am zis că vrem să plecăm devreme și ne-a arătat unde să o lăsăm. Zis și făcut, doar că gazda noastră a uitat să specifice că nu ai cum să ieși din curte altfel decât dacă descui poarta cu cheia. Dimineață, Vlad a scos mașina din curte, eu am încuiat poarta, așa cum trebuia, și am lăsat cheia în locul stabilit. Abia apoi am realizat că niciuna dintre celelalte porți nu era descuiată. N-am stat mult pe gânduri și am sărit peste poartă. 😀
Am urcat în mașină și am pornit spre Cluj, unde ne propusesem inițial să rămânem peste noapte și să vizităm orașul. Pe parcurs am schimbat planul din nou pentru că urma să ajungem în Moldova în apropirea Paștelui, perioadă cu multe zile libere și nu voiam să riscăm să nu reușim să rezolvăm lucrurile pe care ni le propusesem.
Toată lumea ne-a sfătuit să nu alimentăm mașina în Ungaria, cică ei au propria valută și dacă vrei să achiți în euro, te păcălesc de nu te vezi. Pentru noi nu era o problemă să achităm în valuta lor pentru că avem carduri Revolut – un card pe care poți să depozitezi mai multe tipuri de valută în același timp și poți face schimbul valutar direct din aplicație la un curs super bun. Chiar și așa, după toate calculele noastre, pentru că mașina e foarte economă, dacă alimentam la ieșirea din Slovenia, trebuia să avem suficient combustibil până în România. Am alimentat în Slovenia și am pornit spre România. Din păcate, pentru că afară era vânt și ploaie destul de puternică, mașina era încărcată ochi și am și mers cu viteză mare pe autostradă, consumul a fost mai mare decât până atunci. Și uite-așa, ne apropiam de granița dintre Ungaria și România și combustibilul era cam pe sfârșite. Am decis să alimentăm, dar…surpriză! Pe ultimii mai bine de 50km până la vamă nu era nici o stație de alimentare. Și uite-ne pe noi, ultimii 12km, pe avarii, mergând cu 30km/h, cu speranța că vom ajunge până în România. Am mers încetișor, am oprit aerul condiționat și ne-am bucurat enorm că avem hibrid pentru că am mers mai mult pe electricitate decât folosind combustibilul. 😀 Într-un final, am reușit să ajungem la benzinăria din vama României! Yeey! Nu credeam vreodată că mă voi bucura atât de mult la vederea undei benzinării!
În Cluj avem un prieten, viitoare rudă :D, care ne-a invitat să stăm la el. Nu am apucat să rămânem peste noapte sau să vizităm Clujul, dar am făcut o oprire pentru a mânca ceva și a ne odihni preț de aproape 2 ore.
Până aici totul a mers bine, pe alocuri mai bine decât ne așteptam, dar imediat ce am plecat din Cluj, am avut parte de o experiență mai puțin plăcută. Distanța dintre Cluj și Nisporeni este de vreo 500km iar harta zice că durează 8 ore jumătate să ajungi dintr-un punct în altul prin vama Albița/Leușeni. Ei bine, din experiența noastră, durează și mai mult decât atât. Drumul a fost atât de plin de gropi încât e greu de explicat. Am mai văzut drumuri rele, dar primii 50km după ieșirea din Cluj au depășit orice definiție cunoscută a unui drum rău. Bine măcar că restul drumului a fost mai ok, nu perfect, dar mult mai bun decât prima porțiune.
Pentru că urma să devamăm mașina în Republica Moldova și trebuia achitată devamarea, părinții au zis că ne vor aștepta în vamă ca să nu fie nevoie să căutăm schimb valutar la ora 3 dimineața. Am condus noi până la 3 și ceva dimineața, nedormiți, extrem de obosiți. Și uite-ne la vreo 20 km distanță de vamă, bucuroși că acuș acuș ajungem acasă.
Nu ne venea să credem că în scurt timp vom fi acasă, cu familiile noastre. Ba chiar ne întrebam reciproc: “Ție îți vine să crezi că acuș ajungem acasă?”. Ei bine, bucuria nu a durat foarte mult. Odată ajunși în vama României, ni s-a explicat politicos că ne lipsește un act, declarația vamală. Din câte ni s-a explicat, fără această declarație, puteam să trecem vama, dar nu aveam cum să rambursăm taxele pentru mașină, fiind vorba de o sumă nu foarte mică. Ni s-a zis că trebuia să primim acea foaie în Olanda iar în România să ni se pună o ștampilă precum că mașina a părăsit Europa. Nu ne venea să credem! Casa era atât de aproape, dar nu puteam să mergem. Extrem de enervați, obosiți și neștiind dacă vom putea rezolva ceva, am făcut cale întoarsă. Am sunat părinții care ne așteptau în vama Moldovei și le-am zis să se întoarcă acasă. Am mai întrebat în stânga și în dreapta și am aflat că ar putea fi posibil să putem rezolva ceva dacă mergem la o vamă internă, la Vaslui sau Iași. Am parcat lângă o benzinărie și am decis să ne odihnim măcar o oră și apoi să pornim într-acolo. Pentru că bancheta din spate a mașinii era plină ochi, nu am avut cum să lăsăm scaunele pe spate ca să fie măcar cât de cât comod, am dormit așa, așezați pe scaunele din față a mașinii.
Am dormit de la ora 4 și ceva până pe la 6, ne-am trezit și am pornit spre Vaslui. Amândoi speram că la ora 10, când își începe activitatea compania olandeză de la care am cumpărat mașina, vor răspunde și ne vor zice că au actul, dar au uitat să ni-l dea și pot să trimită o poză prin email. Speranța moare ultima, dar totuși moare. 😀 Am pierdut foarte mult timp așteptând compania din Olanda să ne trimită actul. Au zis să așteptăm 30 minute, a trecut mai bine de o oră și noi nu aveam nici un răspuns. I-am sunat și, râzând în față, ne-au zis că nu ne pot ajuta cu nimic pentru că ei pot face actul doar dacă mașina este în Olanda. Mai exista o opțiune, mai complicată ce-i drept, și anume să obținem noi actul la Vaslui.
La Vama din Vaslui, am discutat cu o doamnă care ne-a explicat că e practic imposibil să reușim să obținem declarația vamală în aceeași zi pentru că aveam nevoie de mai multe acte și semnături din partea companiei olandeze apoi de traducerile tuturor actelor mașinii și de aprobarea șefei vămii. O veste și mai rea era că, începând cu următoarea zi, toate organizațiile de stat aveau liber aproape o săptămână.
Și uite-așa, era deja trecut de 11, dar am decis să încercăm să obținem actul pentru că nu prea aveam alte opțiuni. Numerele mașinii expirau a doua zi, noi aveam bilete înapoi spre Amsterdam pe data de 1, iar angajații organizațiilor de stat din România reveneau la muncă abia pe data de 2. Știam că, dacă nu reușim, va trebui să plecăm în Moldova fără mașină, Vlad va trebui să rămână mai mult acasă pentru că actele de export sunt pe numele lui și mașina ar trebui adusă pe evacuator.
Doamnele de la vamă ne-au ajutat extraordinar de mult, ne-au adus până și mâncare, fiindu-le milă de noi. Vorbeau între ele: “Uitați-vă la ei, nu-i așa că vă e milă?” Eram obosiți și chinuiți, în ultimele două zile dormisem 3 ore adunate, una dintre ele pe scaun în mașină.
Nu știu cum, dar doamnele au reușit să obțină aprobarea care durează de obicei o lună, au pregătit toate actele, noi le-am dus la biroul de traduceri și, după mai multe ore, am reușit să obținem declarația vamală. Nu știam încă dacă aveam actul necesar sau nu, dacă vom putea trece vama sau toate eforturile au fost în zadar. Eram totuși mândri că am reușit să obținem toate actele atât de repede.
Am pornit din nou spre vamă, nerăbdători să aflăm dacă ținem în mână actele necesare sau nu. Nerăbdarea a trebuit să mai aștepte pentru că la vamă mașina trebuia declarată precum bun , deci să trecem pe aceeași linie cu tirurile. Off, mi-aș fi dorit eu să fi fost doar o linie, dar erau o grămadă. Așa am așteptat încă câteva ore în rând, cu sperața că vom putea trece vama și nu vom fi întorși înapoi din nou.
Trecerea vamei în sine a fost atât de simplă încât nici nu am apucat să realizăm ce s-a întâmplat. Noi eram pregătiți psihologic că vameșii vor verifica toate bagajele din mașină, că va trebui să scoatem totul și apoi să le rearanjăm. Sincer vorbind, nu știu dacă mai aveam putere să facem asta așa că bine că nu s-a întâmplat.
Bucuroși că am trecut vama din România, am mers spre vama Moldovei, unde ne așteptau din nou părinții. Trecerea vamei a fost la fel de simplă doar că a fost nevoie să efectuăm procesul de devamare a mașinii, proces care nu a durat foarte mult.
Cu o întârziere de peste 15 ore, am ajuns în Moldova! Ne-am bucurat atât de mult că am ajuns, în sfârșit, ACASĂ!
Lipsa de somn și-a spus cuvântul și cum nu am prea avut timp nici următoarele zile să dormim foarte mult, am fost, preț de vreo două zile, doi adormiți.
Per total, călătoria a fost MI-NU-NA-TĂ! Mașina s-a dovedit a fi foarte economă și comodă iar destinațiile au fost mai uimitoare decât ne-am așteptat!
Deși destul de scurtă, vacanța acasă, în Moldova, a fost frumoasă și intensă. Chiar și așa, nu ne-am liniștit. Pe data de 1 am revenit acasă, în Amsterdam, iar pe data de 2 am plecat într-un citybreak la Londra. Cam atât de “liniștită” a fost ultima perioadă pentru noi.
Știu că articolul a fost super lung și vă mulțumesc dacă ați ajuns până aici!
Vă îmbrățișez cu drag! ♡