Am locuit în Amsterdam mai bine de doi ani. Înițial, am văzut mutarea ca fiind o decizie de scurtă durată. Nu anticipam cât de iremediabil o să ne îndrăgostim de acest oraș.
Amsterdam este o destinație turistică foarte pupulară. Deși orașul este de dimensiuni relativ mici, numărul de turiști care îl vizitează anual este enorm. În 2017, orașul a fost vizitat de 17.6 milioane de turiști, în condiția în care numărul de locuitori este puțin peste 800 mii. Din păcate, politica de marketing pentru a atrage turiștii se bazează mult pe faptul că este permis consumul drogurilor ușoare și că prostituția este legală. În realitate, însă, orașul ăsta are mult mai multe de oferit!
Amsterdam-ul este un oraș superb! Casele, canalele, natura, bicicletele și oamenii se combină perfect. Sunt momente în care rămânem șocați de cât de multă natură este în oraș și ne întrebăm: “Asta e o capitală EU?” Multe persoane care ne-au vizitat ne-au zis că se așteptau ca orașul să fie o metropolă gigantă, plină de clădiri lipite între ele, o groază de mașini și extrem de mult zgomot. Ei bine, nu e deloc așa. În Amsterdam, nu mașinile sunt cele la care trebuie să ai grijă ci bicicletele. Numărul de biciclete depășește numărul locuitorilor și deseori poți observa ambuteiaje de biciclete. 😀
Dacă planificați o călătorie în Olanda, ideal ar fi să veniți în sezonul cald. Deși iarna aici este mult mai blândă decât în România sau Moldova, vântul este groaznic. Nu ploaia, nu frigul, ci vântul este cel mai mare dușman aici. Ce este tipic vântului olandez este că niciodată nu știi din ce direcție bate. De fapt, știi, din toate direcțiile! 😀
Ce locuri să vizitați cât sunteți în Amsterdam?
Puteți începe explorarea orașului bucurându-vă de un tur gratuit care vă va ajuta să aflați multe detalii despre oraș pe care pe cont propui, v-ar fi greu să le cunoașteți. Unul dintre cele mai cunoscute tururi îl puteți găsi aici:
Deși tururile sunt gratuite, turiștii nu ezită să ofere un bacșiș pe măsura turului. Așa că, dacă considerați turul unul reușit, nu ezitați să remunerați ghidul! 😉
O altă metodă de a admira frumusețea acestui oraș este să rezervați un tur cu barca pe canale. V-aș recomanda să optați pentru tururile private cu bărci mai mici în defavoarea tururilor cu bărci mari. Diferența de preț nu va fi mare (cu barca mare prețurile încep de la 12 euro iar un tur privat costă în jur de 20 euro) însă experiența va fi complet diferită. De obicei, tururile sunt organizate de locuitori cărora le puteți adresa întrebări și cadrul fiind mai restrâns, apucați și să cunoașteți oameni noi care provin din alte țări. Majoritatea tururilor includ snacks-uri și băuturi. Puteți rezerva un astfel de tur la unul dintre punctele de informare a turiștilor sau prin intermediul airbnb experiences. 🙂

Dacă sunteți pasionați de artă și istorie, este o listă luuungă de muzee din care puteți alege. Dacă planificați să vizitați mai multe pe parsursul șederii, puteți cumpăra Iamsterdam card. Acesta vă oferă acces în peste 70 de muzee și atracții turistice ( dacă aveți în minte un muzeu pe care vreți să îl vizitați, puteți verifica online dacă acest card vă permite accesul sau nu), cardul include și transportul, reduceri la anumite restaurante și anumite tururi prin oraș. Mai multe detalii despre Iamsterdam card găsiți aici:
https://www.iamsterdam.com/en/i-am/i-amsterdam-city-card
Unele dintre cele mai populare muzee sunt:
- Rijksmuseum – deține o colecție impresionantă de 1 milion de obiecte de artă, unele dintre ele datând încă din anul 1200. Preț/bilet adulți: 19 euro. Pentru cei cu vârsta cuprinsă între 0-18 ani, accesul este gratuit.
- Van Gogh Museum – unul dintre multele muzee olandeze dedicate creațiilor lui Vincent van Gogh. Casa lui Van Gogh este, de asemenea, muzeu și poate fi vizitată în Zundert, localitatea de baștină a lui Van Gogh. Preț/bilet adulți: 21 euro.
- Anne Frank House – casa scriitoarei a cărei povești de viață a emoționat milioane de cititori. Preț/bilet adulți: 25 euro.
- Madame Tussauds – muzeul de ceară unde vă puteți face poze cu statuile, în mărime naturală, ale personalităților voastre preferate. Preț/bilet adulți: 21 euro.
- Sexmuseum – un muzeu dedicat sexului și istoriei lui. Printre exponate pot fi găsite atât poze cât și obiecte ce redau evoluția sexualității pe parcursul anilor. Veți fi uimiți de exponatele ce datează de sute de ani în urmă, în perioadele în care sexul era considerat un subiect tabu și nici vorbă să se discute despre asta în public. 😀😉 Se pare că strămoșii noștri n-au fost chiar atât de “cuminți” precum presupuneam. Preț/bilet adulți: 5 euro.
- Royal Palace Amsterdam – exteriorul clădirii nu mi-a părut cine știe ce. În schimb, interiorul arată FENOMENAL! Totul este plin de istorie, masiv și impunător. A fost o experiență cu adevărat surprinzătoare! Preț/bilet adulți: 10 euro.


Anne Frank House și Van Gogh Museum sunt printre destinațiile preferate ale turiștilor, astfel, trebuie să procurați biletele mult timp înainte de sosirea în Amsterdam ca să fiți siguri că apucați să le vizitați.
Pe lângă muzee, orașul poate ușor cuceri iubitorii de natură. Amsterdam este plin de parcuri superbe. Deseori, mergând prin oraș, am observat câmpuri verzi pe care alergau zeci de iepuri. Canalele adăpostesc diferite specii de păsări, printre care lebede elegante și rațe grăsuțe. 😀 Combinația dintre gazonul verde și canalele cu apă super curată fac parcurile să arate idilic! Câteva dintre parcurile Amsterdam-ului:
- Vondelpark – un parc foarte popular în Amsterdam cu 10 milioane de vizitatori anual și peste 30.000 recenzii pe Google. 😀 Pe lângă peisajele extrem de frumoase, acesta mai conține și un teatru în aer liber și găzduiește constant evenimente. Un lucru interesant despre acest parc este faptul că se este legal să întreții relații sexuale acolo, desigur, noaptea și nu în apropierea locurilor de joacă pentru copii.
- Westerpark – deseori parcul este gazda unor festivaluri sau evenimente în aer liber. Tot acolo puteți degusta mai multe tipuri de bere în una dintre berăriile amplasate în parc sau să mâncați o înghețată artizanală de vă lingeți pe degete! Pe parcursul primăverii plimbarea prin parc devine o adevărată poveste datorită multitudinii de cireși înfloriți!

- Amstelpark – parcul conține un labirint, cafenele, restaurante, un mini teren de golf și două galerii.
- Museumplein Amsterdam – nu este chiar un parc, este o zonă întinsă cu gazon verde, situată în apropierea muzeului Van Gogh și Rijksmuseum. Zona e perfectă pentru a sta întins pe iarbă într-o după amiază însorită. De multe ori am luat prânzul în stil olandez, cu sandwich-uri, pe gazonul veșnic verde din Museumplein. Și aici este o alee de copaci care, în timpul primăverii, înfloresc și completează peisajul atît de frumos!
Un loc mai puțin turistic pe care noi, ca și locuitori ai orașului, vă recomandăm să îl vizitați, este partea de nord a orașului. Amsterdam-Noord este separat de restul orașului printr-un râu. Pentru că multe persoane locuiesc în Nord și muncesc în alte părți ale orașului sau invers, Municipalitatea a decis să asigure transportul pasagerilor de pe un mal pe altul gratis, cu barca. Astfel, de lângă Stația Centrală din Amsterdam, pornesc bărci în 3 direcții diferite, la un interval foarte scurt. Practic, din 5 în 5 minute poți lua barca și ajungi din centru în nord în doar câteva minute. Pe barcă poți urca și cu bicicleta sau scuterul. Amsterdam-Noord este foarte diferit de restul orașului. Arhitectura e superbă, cu multe case pe apă, case vechi și case noi cu un exterior demențial. Zona în sine este mult mai liniștită, te simți de parcă ai fi într-un sătuc olandez, nu într-o capitală Europeană.
Dacă luați barca de pe ruta din mijloc, cea mai scurtă rută, ajungeți lângă Lookout tower și Eye Film Museum.
Lookout este o clădire înaltă de pe acoperișul căreia vă puteți bucura de o priveliște superbă. Tot acolo puteți experimenta senzații tari, la marginea clădirii sunt situate niște leagăne, cele mai înalte din Europa, din ce-am citit. Astfel, dacă sunteți amatori de adrenalină, puteți să încercați experiența. Clădirea mai găzduiește și unele expoziții, un restaurant/bar în care vă puteți relaxa, admirând Amsterdam-ul de la înălțime!


Eye Film Museum – clădirea cu o formă extrem de interesantă adăposteșe atât un cinematograf cât și diferite expoziții cu o colecție imensă de filme și postere din Olanda și internaționale. De asemenea, la primul nivel puteți găsi un restaurant cu geamuri imense prin care puteți admira bărcile care trec constant pe râu. Pe lângă expozițiile contra cost, mai sunt și locuri unde te poți așeza, îți pui căștile și asculți detalii interesante despre industria filmului.
Dancing Houses – arhitectura în Amsterdam este superbă! Majoritatea caselor din centru orașului au o vechime considerabilă, cea mai veche casă datând încă din 1425. Un simbol al arhitecturii orașului au devenit „casele dansatoare” din apropierea Stației Centrale. Fiind amplasate pe malul unui canal superb și fiind înclinate într-un mod parcă anormal, fac aproape imposibilă misiunea de a trece pe alături fără a face măcar o poză.

Ce și unde poți mânca gustos în Amsterdam:
(apăsați pe demunire pentru a accesa locația)
Olandezii nu prea au tipuri de mâncare tradițională ci mai mult snacks-uri și sandwich-uri. Lista de mai jos cuprinde atât locații unde puteți încerca aceste gustări olandeze cât și unele cu specific italian, argentinian, etc.
- La Place – este un lanț olandez de restaurante cu mâncare sănătoasă. Unul dintre restaurante este situat în apropierea casei noastre. Nu vă pot reda cât de frumoasă este vederea. Dacă afară e cald, alegeți să stați la o masă așezată pe malul canalului, nu veți regreta! Dacă mergeți să luați micul dejun, până la ora 11:00 este bufet la un preț foarte mic: 4,75 euro pentru un număr limitat de unități (cantitatea de mâncarea e mai mult decât suficientă pentru noi) dar, în cazul în care sunteți foarte flămânzi, puteți opta pentru varianta de bufet nelimitat care costă cu câțiva euro mai mult.

- Manneken Pis – Un snack tradițional olandez pe care trebuie neapărat să îl încercați pe parcursul vizitei în Amsterdam sunt cartofii cu sos. În această locație puteți găsi cartofi pai (făcuți chiar din cartofi) cu o varietate enormă de sosuri! Porțiile sunt mari, o porție mare ajunge pentru 2-3 persoane.
- Herring Sandwich – chiflă cu file de hering marinat, ceapă și castraveți marinați – la prima vedere, o combinație dubioasă rău, dar care are un gust surprinzător de bun. Îl puteți cumpăra de la foarte multe buticuri din Amsterdam, asigurați-vă că verificați recenziile înainte de a merge la o locație, ca să nu aveți o experiență neplăcută. Prețul este în jur de 4-5 euro.
- Burger Zaken – aici obișnuim să mâncăm Burger Wagyu. Este cel mai gustos burger pe care l-am gustat până acum iar prețul nu este deloc exagerat. Noi preferăm să adăugăm și cedar cheese. Rugați chelnerul să ceară bucătarului să condimenteze carnea în timp ce o gătește. Gustul este și mai delicios! Prețuri: Wagyu burger mare (250g) – 12,50 euro, Wagyu burger mic (200g) – 10,50 euro.

- Luna – un restaurant cu specific argentinian pe care îl recomand cu încredere iubitorilor de carne! Noi optăm, de obicei, pentru mixed grill: mai multe tipuri de carne sfârâindă care se servește cu garnitură și sos, ambele la alegere. Cert este că se mănâncă pe cinste! Este necesar să faceți rezervare din timp! Prețul este de 25 euro / persoană.

- Happy Italy – restaurant cu specific italian, porții enorme, decor deosebit și prețuri mici pentru Amsterdam. Pizza este cea mai apropiată ca și gust de cea din Italia din toate tipurile de pizza gustate în Olanda.
- ZOKU – un hotel pe acoperișul căruia a fost amenajat un spațiu care este atât un coworking space cât și o cafenea/bar. Decorul este unul deosebit iar pe parcursul sezonului cald te poți bucura de priveliște așezat fiind la una dintre mesele exterioare sau în unul dintre hamace, cu un pahar de suc proaspăt în mână. Deseori, în această locație se organizează evenimente interesante.

Amsterdam-ul este un oraș superb în care n-ai nevoie nici măcar de recomandări, este suficient să te lași pierdut printre case, străduțe și canale și te vei îndrăgosti iremediabil. Cel puțin, asta s-a întâmplat în cazul meu.
Ai vizitat Amsterdam-ul? Scrie în comentarii ce ți-a plăcut cel mai mult. Sunt sigură că puteți completa lista de recomandări cu multe alte destinații demne de vizitat!
Iar dacă nu ai vizitat încă Olanda, dar ai anumite curiozități, nu te sfii și scrie și tu întrebările în secțiunea de comentarii!
De asemenea, nu uita să verifici articolele despre Bruxelles și Malta.
Iar dacă te-ai îndrăgostit deja de Olanda și te gândești la cumpărarea unei case, am scris un articol detaliat despre întreg procesul aici.
TOP 15 Lucruri Interesante Despre OLANDA.
Vă îmbrățișez cu drag! ♡
2 thoughts on “Locuri de vizitat și unde să mănânci gustos în Amsterdam, recomandate de locuitori.”
Comments are closed.