- Pe parcursul Celui de-al Doilea Război Mondial, populația Olandei a reușit să supraviețuiască doar datorită faptului că au mâncat bulbi de lalele, neavând alte opțiuni.

- Olandezii au fost cei care au inventat morcovul de culoare oranj. Inițial acesta era de culoare albă, neagră, galbenă și roșie. Se zice că olandezii au inventat varianta oranj a morcovului în cinstea unui conducător militar și mai târziu aceasta a devenit cea mai populară, având și cel mai înalt nivel de nutrienți.
- Olanda sau, mai corect, Țările de Jos au în componența lor și trei insule din marea Caraibelor. Deși sunt localizate la mare distanță de partea Europeană a statului, locuitorii respectivelor insule sunt cetățeni olandezi cu depturi depline și se supun acelorași legi.
- O treime din suprafața țării se află sub nivelul mării, cel mai jos punct fiind la 7 metri sub nivelul mării. Casa noastră este localizată într-o zonă în care pământul este cu mai mult de 2 metri mai jos decât nivelul mării.
- La 20 zile după o inundație masivă din 1953 s-a început proiectarea Delta Works, un sistem complex format din piloni de beton, porți de metal, instalații eoliene și diguri menit să apere Olanda de inundații. Sistemul este de o masivitate greu de descris, are lungimea de peste 30km și este considerat cel mai mare și complex sistem de acest gen din lume. Din cauza ridicării nivelului mării, se planifică deja înălțarea întregului sistem cu până la 5 metri. Fiecare locuitor achită anual o taxă pentru scoaterea apei din țară. Acest proiect este considerat ca fiind una dintre cele 7 minuni ale lumii moderne.

- Țările de Jos sunt o monarhie constituțională ce îl au ca și conducător pe Regele Willem-Alexander. În fiecare an, pe data de 27 aprilie este sărbătorită Ziua Regelui . Atât localnicii cât și turiștii se îmbracă în oranj (culoarea națională) și petrec împreună pe străzi, în parcuri și pe canale. Practic, este o petrecere gigantă în numele Regelui.

- În fiecare lună, în prima zi de luni, la ora 12:00, în întreaga țară se aude o alarmă puternică ce durează exact 1 minut 26 secunde. Astfel este testat sistemul format din aproximativ 4000 de alarme. În cazul în care alarma sună în mod repetat sau la o altă oră înseamnă că există o situație de criză.

- Câmpurile de flori întinse pe hectare întregi de pământ sunt crescute doar pentru bulbi, toate florile fiind scuturate pentru a permite bulbului să se dezvolte. Un bulb de lalea este replantat timp de 3 ani până a ajunge la maturitate și va putea fi vândut. Circa 80% din exportul total de bulbi la nivel global este efectuat de Olanda.
- Olanda este al doilea exportator de produse agricole din lume după SUA, fiind cel mai eficient stat din lume în utilizarea potențialului agricol.[2] Suprafața arabilă a Olandei este de 820.000 de hectare, de 10 ori mai mică decât cea a României.
- Olanda este cel mai mare producător și exportator de gaze naturale din UE. Între 15% si 20% din consumul total anual de gaze naturale al Uniunii Europene este produs în Olanda.
- Mare parte din construcțiile din Amsterdam au la bază piloni de lemn de până la 20m lungime. Acest lucru se datorează solului mlăștinos care nu permite construirea unei fundații clasice. O casă de dimensiuni normale din Amsterdam are nevoie de minim 10 piloni pentru susținere, pe când Palatul Regal are la bază 13500 piloni de acest fel.

- Majoritatea caselor din Amsterdam sunt înclinate în față și au în vârf un cârlig pe care locuitorii îl folosesc pentru a ridica sau coborî piesele mari de mobilier. Ușile sunt foarte înguste și scările extrem de abrupte, fapt ce nu permite transportarea mobilei în stil clasic.
- Bărbații olandezi sunt cei mai înalți din lume.

- În Olanda sunt mai multe biciclete decât oameni. Cu o populație de 17 milioane de oameni, Olanda este casa a peste 22.5 milioane de biciclete. Cea mai mare parcare de biciclete din lume este localizată în Utrecht și are capacitatea de 12,500 locuri.

- Pentru că țara este plină de canale, încă de la vârste fragede, copiii susțin examene de înot. Există 3 nivele de dificultate (A, B, C). Cel mai simplu nivel (A) necesită demonstrarea diverselor tehnici de înot pe o distanță de 50 metri la suprafață și 3 metri sub apă, trecând printre obstacole. În timpul examenului, copiii sunt îmbrăcați și încălțați pentru a simula situații de urgență. Următoarele două examene au un nivel de dificultate mult mai înalt. Nivelul B – 75 metri la suprafață și 6 metri sub apă, nivelul C – 100 metri la suprafață și 9 metri sub apă.
- Prima bulă economică a apărut în Olanda, în jurul anului 1600 sub denumirea de Tulip Mania. Pe atunci, un bulb de lalea ajunsese să coste de 10 ori mai mult decât salariul anual mediu al unei persoane.

Care informație te-a surprins cel mai mult?
În cazul în care cunoști alte lucruri interesante despre Olanda, mi-ar face mare plăcere să le împărtășești în comentarii!
Dacă ți-a plăcut acest articol, nu uita să verifici articolele despre Bruxelles și Malta.
Iar dacă te-ai îndrăgostit deja de Olanda și te gândești la cumpărarea unei case, am scris un articol detaliat despre întreg procesul aici.
Vă îmbrățișez cu drag! ♡
Foarte bun articolul, te pup
Toate sunt adevărate și impresionant de bine descrisă țara .
O țara foarte frumoasa și bine îngrijită.
Mulțumesc enorm pentru comentariu! Sper să mai revii pe blog și pentru alte articole! 🙂